Bitdefender, cea mai bună soluție antiphishing în testul AV-Comparatives 24 Aug 2012

Bitdefender, liderul pieţei locale de soluţii antivirus, s-a dovedit a fi cel mai bun produs din industrie în ceea ce privește detectarea tentativelor de phishing, în cadrul unui amplu test derulat de organizația independentă de analiză AV-Comparatives. Evaluarea din luna iulie a analizat comportamentul a 18 soluții antivirus în fața a 547 de atacuri reale de phishing pe email, iar produsul Bitdefender Internet Security 2012 s-a clasat pe primul loc. Bitdefender a blocat 97,4% dintre atacuri, împiedicând tentativele de fraudă asupra utilizatorilor PayPal, eBay, diferite bănci online, rețele sociale, site-uri de jocuri și multe altele. ’’Bitdefender a înregistrat progrese semnificative în a impiedica tentativele de fraudă prin phishing, care de foarte multe ori scapă altor soft-uri de securitate. Suntem în mod clar cei mai buni în lupta cu phishing-ul, iar securitatea oferită de Bitdefender este din ce în ce mai bună, mai ales datorită noilor funcționalități introduse în produs, precum Safepay™, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Researcher Bitdefender. Bitdefender Safepay este cea mai recentă inovație împotriva furtului și fraudelor online, protejând utilizatorii prin intermediul unui browser securizat ce oferă confidențialitate și protecție maxime tranzacțiilor online. Noul feature, care se activează automat când utilizatorii accesează conturile bancare, nu a fost inclus în testarea din iulie, dar este disponibil in suita de produse Bitdefender 2013. ’’Phishing-ul poate fi o formă periculoasă de criminalitate informatică și eram foarte dornici să vedem cum se descurcă furnizorii de software de securitate la acest test’’, a spus Andreas Clementi, CEO al AV-Comparatives. Informațiile complete cu privire la testarea antiphishing din luna iulie se regăsesc la: http://www.av-comparatives.org/images/docs/avc_aph_201207_en.pdf La evaluarea generală a produselor antivirus de luna trecută Bitdefender a obținut de asemenea, cel mai bun scor, cu o rată de protecție de 99,6%. Bitdefender a câștigat recent premiul Editor’s Choice de la PC Mag și s-a clasat în șapte runde de testare pe locul întâi la evaluările AV-TEST.

Sursa stire: www.agora.ro